Sursa : Olt Fotbal de la A la Z , Jurnalul.ro
Formaţia FC Olt, susţinută din umbră de o parte a clanului Ceauşescu, abia se salvase de la retrogradare cu un sezon în urmă, reuşind să prindă în ultima etapă locul 15. La începutul campionatului 1988-1989, la echipă a fost adus antrenorul Marian Bondrea, la acea vreme un tehnician tânăr care a mizat tot pe tinereţe.
Doi dintre cei mai buni jucători, portarul Gherasim şi atacantul Pena, părăsiseră echipa înainte de start, însă au revenit în retur. Între timp, Bondrea, ajutat de "secundul" Constantin Cârstea, a mizat pe fotbalişti tineri, dintre care s-au remarcat ulterior Gică Mihali sau Dorinel Munteanu, ambii viitori internaţionali din "Generaţia de Aur".
Pe filiera Steaua, "echipa mamă" în acele vremuri, au fost aduşi portarul Stângaciu, Cireaşă, Ruse, Pistol şi Minea I, iar emoţiile retrogradării au trecut. Formaţia din Scorniceşti, comuna unde s-a născut Nicolae Ceauşescu, a visat să ajungă cât mai sus, în Europa, însă locurile de Cupa UEFA erau amanetate de Victoria şi Flacăra Moreni.
În aceste condiţii, oltenii au stat liniştiţi la jumătatea clasamentului, însă şi-au făcut datoria faţă de Steaua, prin victoria obţinută pe teren propriu, 1-0 cu Dinamo, gol Pena, înfrângerea marii rivale ducând titlul în Ghencea.
"Îmi aduc perfect aminte de acel meci, am jucat pe o primă imensă pentru acele vremuri. Dinamo a venit cu influenţa ei, dar Steaua avea mai multă putere. Dacă pierdeam, nu se întâmpla nimic, însă jucătorii care ştiau că joacă pe o grămadă de bani au tras tare. Nici Dinamo nu a prins o zi bună, Pena a dat un gol, şi s-a terminat 1-0. Eu eram la început atunci. După meci, toată conducerea judeţului ne-a felicitat, iar banii promişi, repet, foarte mulţi, i-am primit după câteva zile", şi-a amintit Marian Bondrea.
Un alt fotbalist important pentru FC Olt în acel sezon a fost Iordan Eftimie, jucătorul cu cea mai mare experienţă din lot, iar revelaţia s-a numit atacantul Şuvagău, transferat de la Gloria Bistriţa, din Divizia B, unde fusese golgeterul echipei. Cel mai bun marcator a fost veteranul Viorel Turcu, opt reuşite, iar fostul stelist, Pistol, a bifat cel mai mare număr de prezenţe, 34, fiind folosit în toate partidele din campionat.
Pentru formaţia din Scorniceşti, prima parte a sezonului 1989-1990 avea să fie ultima pe prima scenă, echipa fiind retrogradată după evenimentele din decembrie, ulterior pierzându-se în eşaloanele inferioare. De asemenea, stadionul din Scorniceşti, unul peste nivelul multor arene în acel moment, cu 14.000 de locuri, toate pe scaune, a ajuns în paragină. De altfel, numărul locurilor din tribună depăşea pe cel al populaţiei comunei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu