1 Ceramica Oboga 16
12 1 3 51
-25 37
Ceramica Oboga incheie sezonul de toamnă pe primul loc al
clasamentului. Seria din care face parte, este fără îndoială cea mai puternică
serie din Liga a V a, o demonstrează
meciurile aprige, uneori încinse
dintre echipele din partea superioară a clasamentului. Nici nu se putea
altfel, emulaţia din jurul grupărilor, de la autorităţi şi până la suporteri, ,
sprijină, moral cel puţin, fiecare succes al favoriţilor.
Criticată de unii
că are un lot cu o medie de vârstă destul de ridicată, echipa din Oboga vine cu o
replică care pare să anuleze concluzia
cârcotaşilor şi anume vârsta destul de
fragedă a golghetreului echipei, Ionuţ
Pitiş - 19 ani. Ceramica Oboga, a cochetat mereu cu primele locuri, ediţia trecută a
ocupat ultimul loc pe podium, la un punct de locul doi. Din păcate pentru ei
înfrângerea din ultima etapă de la Slătioara a făcut ca diferenţa dintre primul
loc şi urmăritoare să fie foarte mică. Dealtfel, un clasament
intocmit între primele patru echipe, Oboga ar ocupa ultimul loc. A
pierdut toate jocurile disputate cu , Slătioara, Balş şi Leoteşti, este
adevărat toate disupându-se în deplasare.
In sezonul de
toamnă, programul a fost mai accesibil cu echipa din Oboga în ceea ce priveşte
partidele disputate pe teren propriu, Ceramica s-a impus în toate jocurile
disputate acasă. In retur, toate
derbiurile seriei se vor juca la Oboga. Finalul va fi de-a
dreptul infernal, acasă cu Balşul, în deplasare la Bârza, acasă cu Slătioara.
Pentru a rămâne în cărţi cum se spune , echipa din Oboga nu trebuie decât să
câştige toate jocurile de pe teren propriu. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu