Sursa : Prosport
Momente
halucinante în care un fost fotbalist profesionist a fost surprins de poliţie
la volanul maşinii sale. Bucureşteanul Andrei Creţu (31 de ani), un atacant
crescut de Rapid, a fost oprit şi pus să sufle în echilotest. Ceea ce a urmat e
demn de cascadorii râsului.
Episodul a avut loc săptămâna trecută pe autostrada
Bucureşti - Ploieşti. Creţu, fost jucător al mai multor echipe în Liga 2, ca Juventus
(acum redenumită Daco-Getica), Concordia Chiajna, Alro Slatina, ACS Berceni, ASA Târgu Mureş şi CSM Râmnicu Vâlcea, a fost
oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere şi pus să sufle în etilotest. Imediat
după ce a terminat de suflat în aparat, fostul fotbalist a căzut direct pe
spate.
- Pentru Alro, Creţu a jucat 20 de meciuri și a fost golgheterul echipei în ediția 2011-2012, cu 9 goluri. Pentru echipa slătineană anul 2012 a fost ultimul în care a apărut în fotbalul românesc
Impactul a fost dur, astfel că poliţistul a sărit imediat să-i acorde
ajutor şi i-a dat câteva palme, fiindcă leşinase. În tot acest timp, un al
doilea om al legii îi spunea că va fi dus la spital pentru a i se lua sânge să
se identifice valoarea de alcool, iar momentul în care a auzit de sânge Creţu
s-a ridicat instantaneu.
Testul
etilotest a arătat că tânărul şofer avea o valoare de 0,17 miligrame pe litru
alcool în aerul expirat, lucru care a dus la reţinerea permisului pentru 90 de
zile. În prezent,
Andrei Creţu, care locuieşte în Bucureşti şi are un copil, este angajat ca
reprezentant vânzări al unei firme din domeniul imobiliar. În vârful carierei,
în 2012, când era la Rapid, valora 200.000 de euro, conform transfermarkt.com
Ultimul meci
pe care l-a jucat ca fotbalist profesionist a avut loc pe 7 iunie 2014, în
partida CS UCraiova - CSM Râmnicu Vâlcea (scor 3-0) şi în
care a jucat 71 de minute pentru vâlceni. După aceea, Creţu s-a lăsat de
fotbal.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu