La stadiu de zvon de o bună bucată de vreme, transferul interului stânga al C S M - ului Bucureşti la Corona Braşov a devenit azi certitudine. Jucătoarea Bianca Bazaliu a semnat pe un sezon cu formaţia de la poalele Tâmpei.
Prin această mutare, Corona Braşov a reuşit să aducă un nume important din generaţia 1996-1997, care în 2014 a câştigat titlul mondial la categoria sub 18 ani. De altfel, Bazaliu a fost unul din „motoarele” echipei României la respectiva competiţie, motiv pentru care a fost inclusă atunci şi în echipa ideală a turneului.
Bianca Bazaliu, este născută pe 30 iulie 1997 la Slatina. Bianca este formată la şcoala de handbal slătineană de către Gavril Kosma şi joacă pe postul de inter stânga. La doar 21 de ani, are un palmares impresionant. Tânăra jucătoare a câștigat de 4 ori campionatul României (2015-2018), de 3 ori Cupa României (2016-2018), Liga Campionilor (2016) și Campionatul Mondial U18 (2014).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu