Olteţul Fălcoiu a încheiat la egalitate primul
amical al sezonului. Nici nu au trecut bine sărbătorile de iarnă,
că fotbalul a şi apărut in prim plan. Vremea frumoasă de afară, îndeamnă la mişcare mai repede ca
de obicei.
Astăzi după amiază pe stadionul "Olteţul" din Fălcoiu, echipa gazdă a susţinut primul amical ale sezonului de
primăvară. Adversar , echipa de liga a IV a, Valea Oltului Cilieni. La capătul celor 90 de minute,
cele două echipe au terminat la egalitate 3-3 , după ce la pauză gazdele
cconduceau cu 2-0. Golurile celor de la Olteţul au fost marcate de noul
golgheter, Bocănatu, care a reuşit o
dublă şi Adrian Matei.
Aşa cum ne-a obişnuit , antrenorul
gazdelor Gabi Popa mizează pe tineri datorită devotamentului de care dau
dovadă în teren. Astăzi, a fost rândul lui Bereucă şi Alexandru Guţă să-şi arăte
calităţile.
“Fălcoiu încă dispune de
talente locale , chiar dacă mulţi se plâng că la sat fotbalul nu mai există.
Astăzi am introdus în teren doi tineri cu varsta în jur de 17 ani, Bereucă şi Guţă care s-au ridicat la nivelul
aşteptărilor, deşi mă aşteptam să aibe emoţii, pentru că la stadion era multă
lume” ne-a declarat Gabi Popa.
Va reamintim că Fălcoiu
este locul în care îşi au rădăcinile jucători care au făcut carieră în fotbalul
românesc Vasile Popa ( F C Olt, F C Argeş ), Augustin Chiriţă ( F C
Argeş ) , Iulian Vlad ( Poli Iaşi ), Valentin David ( F C Olt, U. Craiova ).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu