Universitatea Dunărea de Jos Galați, Tractorul Cetate și Național Sebiș puteau scăpa de excludere și dezafiliere dacă nu se grăbeau să-și anunțe retragerea din Liga 3
Conștiincioase, cele trei cluburi au anunțat FRF de retragere din cauza imposibilității de a continua, cu toate că puteau să nu o facă și să aștepte până în ultima clipă un miracol. Un miracol care, iată, s-ar fi înfăptuit acum.
Dacă nu s-ar fi retras, acestea erau considerate încă parte a campionatului Ligii 3, iar până la reluarea competiției aveau timp să găsească noi surse de finanțare.
FRF ar fi dictat oricum aceeași sancțiune în cazul lor și dacă nu s-ar fi retras în mod oficial. După două neprezentări, forul fotbalistic ar fi decis excluderea lor și retrogradarea în ultima ligă a județului din care se trag, fără dreptul de a promova două ediții de campionat. Cum sezonul a fost oprit după doar o singură etapă din retur, FRF nu ar fi ajuns la posibilitatea de a decide excluderea, iar acum cea de dezafiliere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu