August 1982, început de poveste. 38 de ani de la infiinţarea echipei de fotbal "Viitorul" Coloneşti - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

August 1982, început de poveste. 38 de ani de la infiinţarea echipei de fotbal "Viitorul" Coloneşti


Campionatul judeţean de fotbal a reprezentat dintotdeauna o competiţie inedită în peisajul sportiv al Oltului. Jocurile disputate în cadrul acestor întreceri au stârnit mereu un real interes în rândul iubitorilor fotbalului. 


August 1982, început de poveste
Comuna  Coloneşti participă  pentru prima dată în competiţia judeţeană, categoria „onoare”  în  ediţia 1982-1983, când la iniţiativa lui  Nicolae Stan   se  înfiinţează  echipa fotbal Viitorul Coloneşti. Tot la  începutul anilor 1980 a fost  amenajat şi terenul de fotbal din luncă. Trebuie precizat că în anii 1970 stadionul  comunal era amenajat pe terenul din  spatele dispensarului, o zona cunoscută  sub numele de  „Ceair”
Promovare după  doi ani 
In iulie 1984, Biroul executiv al C J E F S a hotărat ca editia 1984-1985 a campionatului judetean să se defăşoare pe patru serii a cate 12 echipe. Viitorul Coloneşti  promoveaza si este repartizată în  seria I alaturi de : Aluminiu Slatina, Metalul Scorniceşti, Avântul Coteana şamd. După  prima ediţie în campionatul judeţean,  Nicolae Stan, consideră că echipa pe care o păstoreşte , poate şi trebuie să  câştige seria. Pentru asta este nevoie de jucători din „ import’’.Prima zona vizata este Pitesti, urmeaza :  Slatina şi  Scorniceşti.

Ediţia 1985-1986, apogeul echipei Viitorul Colonesti.
Campionatul 1985-1986  v-a rămâne cel mai spectaculos campionat din scurta istorie a echipei. A fost o editie dominata de Coloneşti din toate punctele de vedere. Viitorul Colonesti a avut la dispozitie un fond de jucători pe care orice echipa si l-ar fi dorit. Cu ajutorul insemnarilor din jurnalului personal al profesorului  Ion Parvulescu vă putem oferim lotul echipei Viitorul  Coloneşti în  returul editiei 1985-1986 : 
Simion , Ion Labă  – Dumitru ( Ciufu ), Stelian  Labă, F. Militaru, V. Voicu, Roşu, V. Mihăilă, Coşereanu, Nicu  Iamandei  ( Piciu ), Vişoiu, Doagă , Rădulescu, M. Serbănoiu – V. Alexe, Gheorghită Din , Dan Dicu, C. Nicolae ( Coacă ).

Viorel Alexe  –  atacant . Este  cel mai reprezentativ jucător din istoria echipei Viitorul Coloneşti.  Fostul junior al echipei Viitorul Scorniceşti de la sfârşitul anilor 1970, a fost alături de echipă  de la început si până  la final. Totodata este si golgheterul  all – time al echipei din Coloneşti.

Viitorul Colonesti pierde la penaltyuri intrarea în finala
Rezultatele nu întarzaie să apară. Aşa cum era de aşteptat la  finalul ediţiei 1985-1986, Viitorul Coloneşti câştigă seria din care face parte şi participă  la barajul de desemnare a campioanei judeţene.  
Pe ultima suta de metri sunt aduşi portarul Mazilu şi jucătorii de câmp :  Bebe Stănescu şi  Costică  Serbănoiu. Pentru partida de la baraj, echipa  işi instalează  cantonamentul pentru cateva zile la Liceul Metalurgic.   Iată ce nota presa locală  în ziarul Oltul din 3 iunie 1986.
„Duminică  1 iunie 1986, pe stadionul 1 Mai ( n.r. terenul 2 ) din Slatina au avut loc primele două jocuri de baraj dintre fruntaşele seriilor campionatului judeţean. In urma unor partide viu disputate, s-au înregistrat urmatoarele rezultate. Stiinta Dragăneşti – Viitorul Coloneşti 4-2 , Rapid Piatra Olt – Gloria Deveselu 5-4 ( ambele dupa prelungiri si executarea loviturilor de la 11 m )”.
In timpul regulamentar jocul s-a incheiat la egalitate 0-0 . Pentru  Coloneşti au transformat : M. Serbănoiu  şi  C. Serbănoiu , au  ratat Roşu şi  St. Labă . Iată formatia aliniată de antrenorul  Paul Gurlui în partida cu Stiinţa Drăgăneşti. 
Mazilu – F. Militaru, Roşu, S. Labă,  Dumitru   – M. Serbănoiu, Bebe Stănescu,  Dan Doagă  . Vişoiu,  ( C.Serbănoiu  ) –  Voicu , Viorel Alexe.

Viitorul Coloneşti la al doilea baraj !
Doi ani mai târziu, Viitorul Coloneşti câştigă seria şi joacă  pentru a doua oară  la barajul pentru desemnarea campioanei judeţene. Acelaşi adversar Stiinţa Drăgăneşti. Echipa din Coloneşti pierde din păcate, fără  drept de apel cu 2-0 dupa ce a jucat aproximativ o ora  în zece oameni  ( a fost eliminat Doru Stan ) şi astfel işi vede năruite şansele de a devenii campioană  judeţeană pentru a doua oara. De notat că ambele goluri au fost marcate de fostul jucător al echipei Viitorul , Grigore Parvu ajuns  între timp la Drăgăneşti. La Viitorul jucau  : Florea Vasile ( Sile )- St. Labă, Traşcă, Cr. Păvăloiu, Vlăsceanu ( Tolo ), Bebe Stănescu, F. Militaru, Alexe  s.a.m.d.
Vara anului 1990, capăt de drum
Pentru cei tineri , trebuie precizat că principalul susţinător al unei echipe de fotbal din zona rurală  înainte de 1989, era Cooperativa Agricola de Producţie, cunoscutele C.A.P.- uri, unităţi agricole  în cadrul careia se afla  întregul patrimoniu al localităţii. După 1990, când au dispărut C.A.P.-urile , au dispărut şi echipele de fotbal. Ultima competiţie la care a participat Viitorul Colonesti , a fost ediţia 1989-1990 a campionatului judeţean



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu