Astăzi pe cel mai mare stadion al județului s-a disputat derbiul etapei dintre CSM Slatina și Vedița Colonești. La capătul celor 90 de minute , ambele echipe au plecat mulțumite , oaspeții au câștigat un punct care să-i așeze la masa bogaților pe finalul sezonului, iar gazdele pentru consolidarea primului loc, ajutați și de faptul că Viitorul Dăești a pierdut ritmul. In sezonul de primăvară echipa vâlceana a câștigat doar un punct din șase posibile.
Meciul dintre Slatina și Colonești s-a jucat în prezența unui public mai numeros ca altădată. Rivalitatea în sensul sportiv al cuvântului a făcut ca tribuna oficială să fie populată cu persoane neimplicate emoțional dar dornice să vadă un meci bun între două echipe din același județ.
Prima repriză a fost echilibrată, s-a jucat excesiv de prudent. De la oaspeți i-am evidențiat pe Anghelina și fundașul Marian Sanda, de departe cei mai buni. Primul să remarcat printr-o lovitură libera trimisă în bară iar cel deal doilea prin intervenții sigure.
În repriza secundă, gazdele au controlat partida și in minutul 78 Sălcianu reușește să împingă mingea în plasă dintr-un careu aglomerat. Înainte de deschiderea scorului, Stăncioaica a avut o intervenție spectaculoasă. Bucuria gazdelor nu a durat decât două minute pentru că Marian Anghelina transformă impecabil o lovitură liberă de la 30 de metri și restabilește egalitatea pe tabelă.
In urma acestui rezultat, Vedița Colonești acumulează 37 de puncte, cu patru mai mult decât Sporting și se așează mai confortabil pe ultimul loc de play-off. Mâine se va juca și ultimul joc al etapei , A C S O Filiași - Sporting Roșiori.
CSM Slatina : Preduț - Stan, Sălcianu, Manea, Pisăru - Popescu, Toma, Oprescu, Necșulescu - Trancă, Popovici. Au mai jucat : Rey, Radu Constantin,Neagu, Doman, Cincă
Vedița Colonești : Stăncioaica - Coman, Cotigă, Sanda, Alexandrescu - Wily, Tîrșa, Anghelina, Aria, Niță - R. Stancu. Au mai intrat : Ionuț Popescu, M. Gheorghe, Mateiciuc, Ionuț Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu