In materialul de față vă vom prezenta pe scurt destinul a doi jucători aparținând comunității catolice bulgărești din Popești Leordeni, veniți la începutul anilor 1970 să cucerească publicul slătinean, Iosif Gungiu și Toma Zamfir. Iosif Gungiu ( Gunciu , pe numele său adevărat ) a fost unul dintre cei mai reprezentativi jucători din perioada boemă a fotbalului slătinean, Dinamo Slatina 1973-1979. A impus respect atât pe teren cât și în afara lui. Este suficient să amintim faptul că în urmă cu câțiva ani, la un meci arbitrat de fiul său Robert ,suporteri slătineni trecuți de prima tinerețe s-au strâns la marginea terenului pentru ai transmite tatălui său, fostul jucător Iosif Gungiu, salutări de la toți slătinenii.
Astăzi, Bănică, așa cum îi spun prietenii, este un om realizat. Are doi băieți cărora le-a ridicat case frumoase în preajma sa. Aceștia i-au dăruit trei nepoți care îi fac viața frumoasă acum la bătrânețe . Născut în Popești Leordeni la data de 22 iulie 1952, Gungiu a început fotbalul în satul natal la Vâscoza . La 16 ani juca la echipa mare, atunci cînd l-a văzut Traian Ionescu și l-a luat la tineretul lui Dinamo București. La clubul bucureștean era aproape imposibil de pătruns în prima echipă, pe postul de fundaș stânga juca Augustin Deleanu, jucător internațional
Iosif Gungiu, primul pe listă
În vara anului 1973 în fotbalul românesc, activitatea competițională suferă schimbări majore. În biroul executiv al C.N.E.F.S. s-a hotărât modificarea sistemului competițional. Astfel, Divizia A își mărește numărul de echipe de la 16 la 18, Divizia B, trece de la : 2 serii X 16 echipe la 3 serii X 18 echipe. Divizionara C, Oltul Slatina, ocupanta locului 2 la finalul campionatului 1972-1973 promovează în Divizia B alături de Flacăra Moreni., câştigătoare seriei a VI –a.
Suntem în iulie 1973, la Slatina începe goana după jucători pentru formarea unei echipe care să facă față în eșalonul doi. Colonelul Popescu este desemnat de primul secretar Sandu să meargă la București să pună la punct colaborarea între Dinamo București și Oltul Slatina. Colaborarea dintre fotbalul slătinean și clubul bucureștean a fost sarcina Inspectoratului de Miliție Olt cu sprijinul financiar al unităților industriale din oraș.
Rezultatul se știe, la Slatina a apărtut Dinamo Slatina. De la București a fost trimis , Constantin Ștefan, acesta urmând să vină însoțit de cîți-va jucători. Primul pe listă este Iosif Gungiu, jucător ce trecuse pe la toate echipele de juniori, dar nu reușise să prindă nici măcar un minut într-un meci oficial. A fost primul jucător din capitală care a fost legitimat la Dinamo Slatina
Toma Zamfir prima ”achiziție”
Iată ce își amintește Gungiu despre începuturile celei mai frumoase perioade „În 1973, am terminat pe locul al doilea la tineret cu Dinamo Bucuresti. Aveam o echipă de exceptie. La sfârsitul sezonului a venit la club colonelul Popescu de la Slatina, așa s-a recomandat, și ne-a propus să jucăm la nou-înființata Dinamo Slatina. Eu și cu antrenorul nostru de la tineret am fost printre primii sosiți. După noi au urmat: Bucurescu, Marincel, Roșu, Zamfir, Ghită, Eftimescu, Stoenescu. Ne-am înteles minunat cu ceilalți jucători pe care i-am găsit la echipă: La Slatina am trăit cele mai frumoase momente din viața mea de sportiv. Aveam o echipă care putea învinge pe oricine. Cei de aici erau mulțumiți de jocul nostru, atât de mulțumiți încât ne-au rugat să mai aducem jucători. Toma Zamfir, Eftimescu și Gheorghe Stefan de la Progresul au fost convinși de mine să vină la Slatina. Figuram ca angajați la unitățile industriale din oraș cu 3000 de lei pe lună, mai primeam și câte 1000 sau 1500 de lei prime de joc în funcție de adversar ”
In cantonament la Grădinari
Campionatul începe la 12 august 1973, Slatina este prinsă nepregătită, timpul este foarte scurt, se testează zeci de jucători. Pentru omogenizarea lotului, se organizează „Cupa de Vară” la care participă: Chimia Găesti, Unirea Drăgăsani, Răsăritul Caracal si clubul organizator Dinamo Slatina. În ajutorul echipei vin și oameni cu funcții de conducere la societățile comerciale din județ. Fiecare șef de restaurant asigura câte o masă după meci.
Cel mai implicat a fost Ioniță Nicolaescu, directorul podgoriei de la Sâmburești care pune la dispoziție o casă dotată cu bucătărie și tot ce trebuie pentru cantonament. Nicolaescu și unitatea pe care o conducea a contribuit financiar și la aducerea lui Țarălungă la Slatina în iulie 1975, imediat după finala pierdută de Universitatea în fața Rapidului, înfrângere ce a provocat un scandal mare la Craiova.
”Țarălungă era simpatia lui Sandu, primul secretar. A fost adus la Slatina cu sprijinul lui Ioniță Nicolaescu, Craiova a cerut o sumă imensă ca să-l lase. Cu Toma Zamfir a fost mai greu, nu reușea să se acomodeze, toți îmi spuneau că am dat greș de data asta. Era vărul meu și îmi reproșau că acesta este motivul pentru care l-am adus la Slatina. Colonelul Popescu a dat scris că nu o să ajungă fotbalist. La finalul sezonului a recunoscut că s-a înșelat, Tomiță fiind golgheterul echipei Tot orașul era conectat la fotbal, erau foarte mulți bani. Ni se asigurau toate condițiile, eram răsfățatii comunității” continuă Gungiu.
Un gust amar la finalul activității la Slatina
Spre final , când ruptura cu București era inevitabilă, prezența jucătorilor sosiți de la capitală nu mai era pe placul celor care se învârteau pe la echipă. Au apărut și câteva acuzații de blat, nu neapărat la adresa cuiva dar mesajul era cât se poate de clar. Din vechea gardă au rămas până aproape de final doar Gungiu. Pentru Gungiu activitatea în fotbalul slătinean s-a încheiat într-un mod mai puțin fericit. Asta nu -l împiedică să mărturisească de fiecare dată că perioada petrecută printre slătineni a fost cea mai frumoasă perioadă din viața sa. Mai întâi a fost accidentarea care la ținut departe de gazon un sezon și jumătate după care a urmat accidentul de mașină de la intrarea în Balș, dinspre Slatina.
”Ultima perioadă am jucat la I O B Balș acolo am absolvit Școala de Maiștri. Făceam naveta și într-una din zile ghinionul s-a abătut din asupra noastră. Mașina pe care o conduceam a fost lovită frontal de altă mașină care venea din sens opus. Se întâmpla la ieșirea din Balș spre Slatina. Ulterior am aflat că autoturismul care ne-a lovit era condus de un cunoscut profesor universitar din Craiova. In mașină cu mine se mai aflau Bălșanu, care a fost cel mai grav și Ionescu. A fost finalul carierei mele”își amintește Gungiu
Toma Zamfir, destinul trist al fostului atacant
Revenind la perioada de început, reamintim debutul cu dreptul pentru echipa slătineană. Dinamo câstiga cu 2-1 partida cu Electroputere prin golurile marcate de Toma Zamfir și Bidi. Interesantă formula de echipă. Apărarea este alcătuită numai din foștii jucători de la Oltul Slatina. Pe parcurs, doar Stanciu a reușit să rămână în lot. Iată echipă trimisă în teren:
Dinamo: Ocea – Bold, Onofrei, Stanciu, Martinescu – Gungiu, Coporoaie (Marincel) – Bucurescu, Zamfir, Bidi, Roșu.
In vara anului 1974, după un sezon de excepție la Slatina, conducerea clubului Dinamo București vede în Toma Zamfir un jucător de viitor și îl cheamă de urgență la București, mai trebuia doar șlefuit. Și se pare că operațiunea a reușit, câtă vreme, antrenorul Dumitru Nicolae Nicușor a fost nevoit să schimbe sistemul pentru al titulariza în atacul lui Dinamo. Iată distribuțiile în primul derbi al lui Zamfir contra Stelei, pe fostul 23 August când a și reușit primul gol pentru Dinamo. Partida a avut loc la 25 august 1974 și a fost câștigată de Dinamo cu 2-0 prin golurile marcate de Toma Zamfir în minutul 72 și Mircea Lucescu în minutul 83
Dinamo: Constantinescu - Cheran, Dobrău, Sătmăreanu II, Deleanu - Dinu, Custov (86 Moldovan) - R. Nunweiller, Dudu Georgescu, Zamfir, Lucescu
Steaua: Moraru - Sătmăreanu I, Smarandache, Vigu, Anghelini (83 Nae Ionescu) - Dumitriu IV, Dumitru - Ion Ion (66 M. Răducanu), Pantea, Năstase, Dumitrescu
”A doua zi trebuia să plecăm la mare, antrenorul Ștefan - Marlău vine la noi și îl cheamă pe Zamfir. A sunat colonelul Rațiu și trebuie să pleci la București, Dinamo te cere acolo. Nici nu a vrut să audă, a început să plângă și spunea că el nu pleacă de la Slatina. Marlău i-a spus să nu refuze, mai ales că era și militar în termen și o să aibă probleme”. încheie Gungiu
După un sezon și jumătate foarte bun la București, a urmat declinul, ajutat și de nefericita accidentare de la Constanța, când fundașul dreapta Mustafa l-a faultatat grav. A urmat o pauză de câteva luni, nimic nu a mai fost ca înainte. S-a vorbit și despre „viață nesportivă”, despre petreceri, viața la capitală era ispititoare, dar și ghinioane pe plan personal. A fost foarte afectat când i-a fost demolată casa pe care o ridicase cu banii câștigați în fotbal. În ultima perioadă a locuit singur într-un apartament primit în urma demolării și lucra ca vânzător la un chioșc din oraș . În dimineața zilei de 12 iulie 2015, Toma Zamfir a fost găsit fără suflare, în locuința sa din Popești . Era așezat pe fotoliu cu un bilet de la pariuri în mână și televizorul mergea. Se pare că acesta suferea de afecțiuni cardiace. De altfel, cauza morții este un infarct miocardic.
Drama familiei Zamfir a continuat
La un an de la moartea lui Toma Zamfir, în toamna anului 2016 fiul său, Mihai Zamfir a primit diagnosticul care i-a schimbat viața: leucemie acută. O boală nemiloasă care avansează cu o viteză fulgerătoare și fiecare minut contează. A urmat un lung şir de tratamente, însă în scurt timp Mihai a fost pus la pat de boala cruntă. Apropiaţii bănuiesc că tristeţea provocată de moartea tatălui ar fi cauza tuturor problemelor. Nimic nu avea să prevadă cum se va schimba viaţa lui într-un timp atât de scurt.
Familia și prietenii au făcut apeluri disperate la donare, pentru ca Mihai să se poată întoarce acasă pe picioarele lui. Din păcate, la doi ani de moartea tatălui său, la începutul lunii iunie 2017, Mihai pierde lupta cu boala și moare. Toți sperau într-o minune, sperau într-un miracol. Sperau să se bucure de viață, de anii și puterea lui, de viața pe care o avea înainte, să guste fericirea de a fi părinte. La Popești, în comunitatea de bulgari, Iosif Gungiu deplânge dispariția prematură a vărului său Tomiță și a fiului acestuia Mihai, dar spune că s-a făcut tot ce s-a putut. Nimic nu mai amintește de Toma Zamfir și de familia sa, apartamentul a fost vândut de fiica lui Toma Zamfir în speranța că banii îl pot ajuta pe fratele său Mihai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu