În fotbalul de azi, este de neimaginat așa ceva. Nimeni nu ştie cât va juca un fotbalist la o echipă, în condițiile în care piaţa transferurilor este una din ce în ce mai nebună. În trecut, lucrurile erau mai aşezate, la o analiză mai atentă pot fi găsiți şi câțiva "romantici" care au slujit cu credinţă culorile unei singure echipe.
Nicolae Asaftei este unul dintre ei. Nu există microbist slătinean trecut de 50 de ani care să nu tresară când aude de numele lui Nicu Asaftei. Rusu, aşa cum îi spun prietenii (porecla dată de portarul Ocea), este asociat cu banda stângă a echipei de fotbal slătinene, indiferent cum s-a numit ea, mai întâi ca extremă, apoi ca fundaş stânga. Cifrele spun totul despre acest jucător. În 18 ani de activitate (un singur sezon la Scornicești) a strâns peste 400 de meciuri în tricoul unei singure echipe.
Internațional de juniori
Nicolae Asaftei s-a născut la 12 octombrie 1955 în comuna Coarnele Caprei, judeţul Iaşi. A început fotbalul cu Şoni Caricaş la Metalul Mija. Intâlnirea cu fotbalul slătinean s-a petrecut la începutul anului 1974. Iată ce declara în anul 2011 regretatul Constantin Ştefan - Marlău, antrenorul care l-a adus la Slatina.
“Pe Asaftei de la Metalul Mija l-am descoperit la recomandarea antrenorului federal Constantin Ardeleanu. Am mers special la un turneu de juniori la Sfântu Gheorghe, pentru Asaftei și pentru Ion Dumitru de la Slobozia doi copii foarte talentaţi. Pe Asaftei l-am luat cu mare greutate de la Mija. Tatăl său era subofițer în cadrul M .A. I. Am reuşit să-l transferăm cu serviciul la Slatina, după care l-am legitimat şi pe copil. Era un pas mare pentru el în carieră. Au primit apartament în blocul turn de la intrare în Slatina”
Metalul Mija, echipa fabricii de armament, va promova în B, în vara anului 1974. Asaftei, nu este singurul jucător care a îmbrăcat tricoul echipelor din Slatina şi Mija . Ocea, Puiu Martinescu, Aspriţoiu, sunt doar câţi-va jucători care au evoluat la ambele echipe.
Internațional U E F A 18, la data legitimării la Slatina, Asaftei a debutat la Dinamo Slatina în februarie 1974 când echipa slătineană a întâlnit în pregătirea de iarna, Dinamo Vârşet, o echipă din fosta Iugoslavie. Asaftei a impresionat încă de la debut când a şi marcat.
In campionat, Asaftei a apărut pentru prima dată în tricoul lui Dinamo în prima etapă a returului 1973 – 1974, mai précis , la data de 10 martie 1974 in partida, Electroputere Craiova - Dinamo Slatina. A fost un debut cam neplăcut. Echipa craioveană s-a impus cu scorul de 5-1, printre marcatori aflându-se și Virgil Mincioagă cu 2 goluri. Primul gol pentru Slatina l-a marcat în partida cu Șantier Naval Oltenița disputată la 24 martie 1974. În întreaga sa carieră a jucat în atac alături de mari jucători cum ar fi : Toma Zamfir, Victor Piţurcă, Gheorghe Gojgaru, Petre Frăţilă II, iar în apărare, Stanciu, Lică, Gungiu, Ciocioană.
“Am jucat titular, extremă stângă din prima etapă. Timp de un an nu am lipsit din formaţia de bază. A urmat o accidentare care m-a ţinut pe bară, aproape şase luni, după care am fost împrumutat la Viitorul Scornicești. Am primit ordin de încorporare în 1975 și m-a luat nea Lică Bărbulescu la Scorniceşti. Pe legitimaţia mea scrie > împrumutat pe timpul stagiului militar <. A fost singura perioadă când am lipsit de la Slatina” îşi aminteşte cu nostalgie, Asaftei despe perioada de început printre olteni. Iată formula de echipei din Scornicești trimisă în teren de Ștefan Vasile în septembrie 1975 și pierdută la Balș cu 2-1
Viitorul Scornicești : Anghel – Ciolan, Mehedinţu, Radu Gheorghe, Lăcătuşu – Petrescu, Petre Petre, Şoarece – Martinescu, Vîlceanu, Asaftei.
17 sezoane în slujba fotbalului slătinean
Federaţia Română anunţă modificarea sistemului competiţional începând cu sezonul 1992-1993, divizia A v-a deveni divizia Naţională, divizia B divizia A, divizia C divizia B, iar campionatul judeţean divizia D. Viitoarea divizie A va trece de la trei serii de 18 echipe la două serii a câte 18. Vor retrograda echipele clasate între locurile 13 şi 18. În astfel de situaţii echipele mici și neajutorate sunt victime sigure. Printre acestea se va afla din păcate și Metalurgistul Slatina. Decizia F R F a grăbit retragerea neobositului Asaftei. Deși avea aproape 37 de ani consideră că încă mai putea juca. Iată una din ultimele formulele de echipă aliniată de Metalurgistul Slatina în care îl regăsim și pe eroul nostru, Nicu Asaftei.
Metalurgistul Slatina : Constantin – Butaru, Marinescu, Enaru, Asaftei – Din II, Mozaceanu, Florescu, M. Popescu - Albeanu (min 65 N. Păun ), Răduţ, (min 80 Mladin ).
Este formația care a învins fosta divizionară A, C S M Reșița cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Florescu și Albeanu
Slatina, l-a primit cu braţele deschise pe Asaftei. Merită pe deplin acest lucru. Aici şi-a întemeiat o familie frumoasă. Are doi copii, băiat şi fată de care este foarte mândru. Modest din fire, refuză să apară în prim-plan şi să vorbească despre el .Peste Nicu Asaftei timpul pare că nu a trecut. Are aceaşi alură pe care o avea și când era, idolul spectatorilor de pe „1 Mai” şi mai apoi pe “Metalurgistul”
Astăzi, Nicolae Asaftei este pensionar .nu mai are legătură directă cu fotbalul din 1992 de când s-a retras din activitate. Face parte din categoria selectă a celor care au îmbrăcat tricoul fotbalului slătinean peste 15 ani alături de Eugen Stanciu şi Nucu Păun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu