Oltul Curtișoara a susținut al treilea joc de pregătire din vacanța de iarnă. După primele două partide în compania colegilor de eșalon, Rapid Buzescu ( locul 1 in Liga 4,Teleorman ) și C S Cârcea ( locul 2 în Liga 4, Dolj ), sâmbătă, echipa antrenată de, Dan Ignat, a jucat împotriva echipei de Liga a 3 a, Sporting Roșiori. Partida s-a disputat pe sinteticul din Complexul Sportiv 1 Mai.
La capătul celor 90 de minute, Sporting a câștigat cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Alin Călin în minutul 5 și Dudoiu în minutul 33. Cele două goluri ale oaspeților au fost favorizate de două greșeli ale apărătorilor gazdă. Prima repriză a fost dominată de oaspeți timp în care au și marcat cele două goluri, cea de-a doua repriză a aparținut gazdelor, dar fără să reușească să materializeze pe tabela de marcaj, una din multele ocazii de gol.
Următoarea partidă
de verificare a liderului Oltul Curtișoara, se va juca sâmbătă viitoare, adversar, C S M Râmnicu Vâlcea.
Oltul Curtișoara : Perșinaru – Covercă, Ungureanu, Cr. Preda, Stancu – Tudor, Neagoe, Băjan, Selariu – Jianu, Andronache.
Au mai jucat : Motroc, Croitorescu,
Ștefan, Vărzaru, Marinescu și Călin Zamfir. Jucătorii subliniați sunt
transferați în această vacanță.
Sporting Roșiori : Toila - Matei, Neaga, Ciortan, Marin - Dudoiu, Valcica, Mitran, Fl. Cazan - Ivan, Calin.
Au mai intrat: Lupu, Fierascu, Aguta și Marius
Matei.
Amicale 2023
3 2 0 1 9-7
Golgheteri : Jianu - 3,
Stancu, Tudor, Motroc, Nichita, Ungureanu, Marinescu -1
Oltul Curtișoara – Rapid Buzescu 4-3
(Stancu, Tudor, Motroc, Jianu )
C S Cârcea – Oltul Curtișoara
2-5
(Jianu 2, Nichita, Ungureanu , Marinescu )
Oltul Curtișoara – Sporting Roșiori 0-2
Oltul Curtișoara – CSM Râmnicu Vâlcea / sâmbătă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu