Corvinul Hunedoara - C S M Slatina 3-0 ( 1-0) - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

Corvinul Hunedoara - C S M Slatina 3-0 ( 1-0)

 


CSM Slatina și-a început cum nu se poate mai prost meciurile oficiale din sezonul de primăvară. Echipa antrenată de Daniel Oprescu a cedat la scor de neprezentare întâlnirea de la Hunedoara, de sâmbătă, 24 februarie, cu Corvinul, a doua clasată înainte de debutul etapei a 16-a a sezonului regular al Ligii 2.

 

Dan Oprescu spune că prima reușită a jocului a fost una întâmplătoare, iar jucătorii săi au căzut din punct de vedere mental, catalogând acest lucru drept inexplicabil.

 

Meciul de la Hunedoara, a fost echilibrat până la golul norocos al lui Flavius Iacob. Fundașul dreapta al Corvinului a centrat din dreapta careului, însă execuția sa din minutul 29 s-a dus, spre norocul său, direct în vinclu, marcând pentru prima dată în acest sezon și deschizând scorul. Gazdele au mai înscris de două ori până la final, în partea secundă a întâlnirii, prin fundașul stânga Mihai Velisar (66) și atacantul Andrei Hergheligiu (84), și aceștia aflați la primele lor goluri în actualul sezon de Liga 2.

 

După meci, Daniel Oprescu, antrenorul echipei CSM Slatina, a spus că golul norocos al lui Iacob și căderea mentală inexplicabilă a jucătorilor săi au cântărit decisiv în stabilirea rezultatului final.

 

”La o centrare, pentru că ăla nu pot să spun că a fost șut la poartă, mingea a intrat, din păcate, în poarta noastră, iar după minutul 30 am picat, practic, inexplicabil din punct de vedere mental. Primul gol a fost o întâmplare, a vrut să centreze și a intrat mingea în poartă. L-a surprins pe portarul nostru, care n-are nicio scuză, până la urmă.

 

Până atunci, echipa noastră practicase un joc bun, dar după primirea primului gol am picat din punct de vedere mental. Inexplicabil, nu am reușit să reintrăm în jos, așa cum am făcut-o până în minutul 30, și ceea ce s-a întâmplat până la urmă o arată și scorul de pe tabela de marcaj.

 

Corvinul, până în minutul 30, nu ne-a arătat mare lucru. După golul ăla, în urma unei centrări, echipa lor mi-a plăcut. Dar, știți cum e, joci cât te lasă adversarul. Noi, în primele 30 de minute, cu un presing avansat, nu i-am lăsat pe adversari să joace și nu au arătat mare lucru. După ce noi am picat mental, i-am lăsat să joace”, a declarat Oprescu pentru Radio Timișoara.

 

În urma acestui eșec, CSM Slatina a rămas cu 20 de puncte și acum are un golaveraj negativ: 14-17. Se află tot pe locul 13, dar ar putea pica o poziție până la finalul etapei a 16-a, în funcție de rezultatul pe care Campionii FC Argeș (18 puncte) îl va obține luni, în deplasare la FK Miercurea Ciuc.

 

Corvinul: Lefter – F. Iacob, Lică, Ant. Manolache, Velisar – Bradu, M. Chindriș (cpt.) (Hergheligiu 75′) – T. Mitran (Seb. Ion 81′), Lupu (Al. Neacșa 75′), Nic. Pîrvulescu (Hrezdac 46′) – M. Coman

 

CSM Slatina : Micu – I. Mitran, Mondragon, A. Stan, C. Toma – D. Toma, I. Năstăsie (Sil. Matei 69′) – R. Popa (D. Dragu 60′), Doman (cpt.)(Donca 69′), Cr. Dinu (Leață 46′) – Kayondo (Val. Alexandru 60′).

 Sursa foto : Corvinul Hunedoara



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu