Vedița Colonești este obligată să câștige următoarele meciuri din play -off pentru a putea speră la un loc baraj. In ciuda începutului greoi de sezon, obiectivul echipei nu s-a schimbat.
La sediul clubului a avut loc recent, o ședință în care s-a analizat parcursul echipei din primăvară. Atât jucători cât și conducerea tehnică au promis că vor face tot posibilul pentru a-și îndeplini obiectivul.
"Am avut o discuție mai aprinsă cu jucătorii și cu antrenorii despre jocul echipei. Am observat că în cadrul lotului s-au format două grupuri de jucători, fapt negat de cei mai experimentați, dar pe mine nu mă păcălește nimeni. Au apreciat faptul că mă străduiesc să le creez toate condițiile dar vreau să-mi demonstreze pe teren. Avem puncte de recuperat pentru a ne îndeplini obiectivul și nu mai admit niciun pas greșit. Până atunci, salariile vor fi blocate" ne-a declarat primarul Nicolae Stan.
Play -off -ul, probabil, va fi o luptă în trei. Spartac, Dinamo și Vedița vor fi echipele care se vor luptă să ocupe primele două locuri. Cu tot respectul pentru liderul CSM Alexandria dar nu cred că va reuși să-și mențină poziția în clasament având un lot format în majoritate din juniori, dealtfel foarte talentați.
CSM Alexandria va fi primul adversar al echipei din Colonești. Jocul dintre cele două echipe se va disputa la Clinceni de la ora 15:00
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu