Final de sezon în play-out-ul Ligii 3 (2). Petrolul Potcoava scăpată de griji cu o etapă inainte de final. - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

Final de sezon în play-out-ul Ligii 3 (2). Petrolul Potcoava scăpată de griji cu o etapă inainte de final.

 



Petrolul Potcoava încheie sezonul  pe ultimul loc salvator cu o etapă înainte de terminarea campionatului. În ultima rundă jucătorii și-au permis să piardă pe terenul liderului. Oricum, orice alt rezultat ar fi contat doar pentru palmares, poziția în clasament ar  fi fost aceiași. A fost un final cu emoții dar care s-a încheiat cu bine pentru jucătorii din Potcoava.

 

 

Un aport indirect la salvarea de la retrogradare l-au avut și cele două contracandidate, Dunărea Giurgiu și Rova Roșiori, care au pierdut orice formă de susținere și au renunțat la luptă, fapt ce a contribuit la poziționarea  unui loc deasupra liniei salvatoare. Dacă Sporting a renunțat încă din toamnă, Dunărea  a ”secat”  în primăvară. Să nu uităm că la sfârșitul sezonului regular echipa din Giurgiu ocupa locul 7 (2 play out) cu 26 de puncte.

 

 

Comparativ cu sezonul trecut, pentru Petrolul este un salt de un loc. Ediția trecută a ocupat penultima poziție, prima sub linia de demarcație.  În contextul actual, locul 4 ocupat de Petrolul este unul conform cu realitatea, orice analiză asupra parcursului echipei ar fi inutilă .Formațiile  clasate înaintea celor din Potcoava sunt echipe cu loturi numeroase, suficient de puternice încât să învingă pe oricine, vezi Cetatea, Clinceni, Curtișoara.

 

 

Și aici ca și în cazul celor de la Curtișoara merită să subliniem faptul că, un rol important în  îndeplinirea obiectivului l-a avut conducerea administrativă  în frunte cu primarul Emanuel Enăchioaia, fost fotbalist,  care a fost permanent aproape de jucători.

 

 

Petrolul Potcoava în ultimul meci al sezonului : Preduț – Răcăleanu, Florica, Sofaru, Niță – Neață, Anghelina, Tulitu, Enăchioaia – Ene, Vlad. Au mai intrat : Liviu Badea (debut) - Erik Tache, Cafaci, Andrei Popescu

 

Marcatori sezonul regular (19)

Adrian Vlad 9, Mirel Neață 3, Cristian Dinu 4,  Ilie Luca 3

 

Marcatori play-out: (14)

Adrian Vlad 6,Ionuț Ene 5, Andrei Vătui 2, Cristian Sofaru 1

 

Clasamentul final, 2024-2025, seria 4 /  play-out

 

1. ACS Oltul Curtişoara                                 10  8  0  2  22-15   50

2. ACS L.P.S. H.D. Clinceni                           10  7  1  2  25-  9   44

3. CSM Cetatea Turnu Măgurele                  10  6  1  3  23-14   39

4. CSO Petrolul Potcoava                             10  4  2  4  14-12   31

........................................................................................................

5. SCM Dunărea 2020 Giurgiu                      10  1  1  8  14-25   27

6. CS Sporting Roşiori 2008                          10  1  1  8  10-33   11

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu