Vedița Colonești a pierdut la scor partida susținută pe
teren propriu cu Dinamo București producând celor prezenți o mare dezamăgire.
Parcursul aproape perfect din play off și rezultatele directe dintre cele două
echipe, au dat speranțe într-un rezultat bun astfel că la partidă au asistat
mai mulți spectatori decât de obicei, mulți veniți din alte localități. Din
păcate, gazdele au dezamăgit. Primarul localității Nicolae Stan, recent premiat de Asociația Comunelor din România (ACOR) era foarte supărat la
finalul partidei (dar nu și-a pierdut încrederea în jucători) nu atât pentru înfrângere cât mai ales pe atitudinea
jucătorilor.
”Sunt foarte dezamăgit
de prestația jucătorilor. Chiar dacă am pierdut la mare diferență, Dinamo nu ne
este superioară, să fie clar. S-a ajuns la o așa diferență datorită atitudinii
jucătorilor. Este de nepermis așa ceva. Singura consolare vine din jocul
rezultatelor. Chiar dacă am fi bătut pe Dinamo, oricum trebuie să mergem la
victorie la Progresul. Nu avem altă variantă. Eu tot am încredere în ei, este
păcat de traseul reușit în play off, Progresul are două succese și noi șase.
În toata această
perioadă, eu m-am străduit să asigur
stabilitate financiară. Pentru asta am
stabilit un plan pe termen lung, care include și promovarea în liga 2 . Am găsit
și câțiva sponsori care sunt dispuși să vină lângă echipă în cazul în care vom
promova și ce este la fel de important este că vom evolua la Colonești.
Stadionul îndeplinește condițiile pentru a găzdui meciuri de liga 2. Vreau să
termin într-o notă optimistă. Repet, am
încredere în forța grupului și vom câștiga în ultima etapă” ne-a declarat Nicolae
Stan primarul localității Colonești
Revenind la jocul de vineri trebuie să notăm faptul că
echipa și-au respectat statutul de gazdă doar în primele 10 minute când au și au și
deschis scorul prin Matei care a transformat o lovitură de la 11 metri obținută
de Dale. Până la finalul partidei nu au
mai reușit nimic.
Din păcat, bucuria deschiderii scorului nu a durat mult.
După trei minute, atacantul Otega este găsit nemarcat în careul mare și
marchează din întoarcere golul ce a produs degringoladă în jocul gazdelor.
Oaspeții speculează acest lucru și peste șase
minute preiau conducerea pe tabelă prin Băceanu, destul de liber și el
în careul gazdelor. Repriza secundă nu
aduce nimic nou, Vedița s-a zbătut dar fără niciun rezultat pe tabelă. Cei care
au marcat au fost tot oaspeții prin același Otega și noul intrat Burlacu.
Vedița nu a pierdut orice șansă pentru a fi prezentă la
baraj. În ultima etapă se va deplasa pe
terenul celor de la Progresul. Victoria este singura variantă care poate
readuce echipă pe un loc de baraj. Echipa trebuie să-și schimbe atitudinea, să
treacă peste înfrângerea cu Dinamo și să facă un joc bun așa cum au reușit la
ultima întâlnire dintre cele două echipe. Vă reamintim că în ultimul joc la București elevii lui Mircea Stan au câștigat
cu 1-0 prin golul marcat de Dragoș Gheorghe.
Rezultate
Andrei Grigore (70), Nicolas Tong (84)
Vedița Colonești – Dinamo 1-4
Gabriel Matei (10 – penalty) / Jimmy King Otega (13, 56),
Robert Băceanu (19), Dorin Burlacu (75)
Clasament
1. CS Dinamo Bucureşti 8 6
1 1 17- 7
54
2. AFC Progresul 1944 Spartac 8 2 2
4 11-11 46
..................................................................................
3. ACS Vediţa Coloneşti 8 6
0 2 18-14
45
4. CSM Alexandria 8 0
1 7 7-21 39
Ultima etapă
16 05 2025
Dinamo – CSM Alexandria
17 05 2025
Progresul Spartac – Vedița Colonești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu