După eșecul sever din partida cu Dinamo, primarul Nicolae Stan a ieșit în presă cu o declarație care a surprins pe toată lumea, deși majoritatea celor implicați se așteptau la o ședință fulger după meci ”Am încredere în forța grupului și vom câștiga în ultima etapă la Progresul. O să vedeți” Într-adevăr, Vedița Colonești s-a impus cu 1-0, suficient cât să se califice în semifinala barajului de promovare.
La baraj, echipa din Colonești urma să dea piept cu S C
Popești Leordeni, adversar greu, o echipă care și-a dominat seria din care a
făcut parte și a câștigat cursa încă de acum două luni.
În zilele premergătoare primei manșe a semifinalei,
Nicolae Stan a continuat pe aceiași linie, declarând cu fiecare prilej că
echipa sa se va califica în finală și va dori să întâlnească pe Dinamo. ”Și de
data asta am încredere în jucători că ne vom califica în finală unde sper să
jucăm cu Dinamo București. Un prilej mai bun pentru a le arăta că am fost cea
mai bună echipă din serie, nici că se poate” declara Nicolae Stan înaintea
jocului cu Popești – Leordeni.
Meciul tur cu echipa ilfoveană este istorie. Prezicerile
primarului s-au adeverit și de data asta. Vedița Colonești a luat o opțiune
serioasă, nu atât prin scorul de pe tabelă cât mai ales prin atitudinea jucătorilor,
în tentativa sa de a juca finala cu
Dinamo. Sigur, asta a fost posibil și pentru că implicarea jucătorilor a fost pe
măsura încrederii acordată.
”O spun și de data asta, o să ne calificăm în finală.
Jucătorii mi-au răsplătit încrederea și suntem la un pas de meciul cu Dinamo. Nu
vreau să ne subestimăm adversarii dar consider că avem cea mai bună echipă și
merităm să promovăm” încheie primarul Nicolae Stan
Jucătorii sunt încrezători într-un rezultat bun și promit că vorbele domnului primar se vor adeveri și de data asta. Vedița Colonești se află în cantonament și pregătește partida retur cu SC Popești Leordeni care se va disputa , sâmbătă 24 mai 2025 cu începere de la ora 17 :30.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu