Festivalul Călușeresc ” Ilie Martin” cel mai important eveniment cultural al lunii iulie ! - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

Festivalul Călușeresc ” Ilie Martin” cel mai important eveniment cultural al lunii iulie !




Primăria și Consiliul Local Colonești organizează, sâmbătă, 19 iulie 2025 , cea de-a XXI-a ediție a Festivalului călușeresc „Ilie Martin”. 



Așa cum ne-am obișnuit, evenimentul se anunță unul de excepție la care vor participa  artiști de valoare ai folclorului  și cete de călușari din județele Argeș și Olt, reprezentante ale unor zone cu tradiție în jocul călușeresc




 

Noua ediție a festivalului va avea loc sâmbătă 19 iulie, cu o zi înainte de Sfântul Ilie, și va fi deschisă la ora 15.00 de primarul localității, Nicolae Stan, urmată de 

premierea familiilor cu peste 50 de ani de căsătorie


 

De la 15.30 până la 18.00 vor susține un amplu spectacol formațiile de călușari din localitățile : Colonești, Scornicești, Potcoava, Stolnici, Hârșesti, Curtișoara, Vâlcele, Oporelu, Bârla, Corbu, Ansamblu Călușeresc Ilie Martin.

 

 

Apoi pe scenă vor urca îndrăgiții interpreți de muzică populară

  

Ora 18:00 - 19:00 Nicolae Datcu, 

Ora 19:00 - 20:00 Maria Ghinea

Ora 20:00 - 21:00 Codruța Zamfira

Ora 21:00 - 22:00 Valentin Zamfira 

Ora 22:00 - 23:00 Emilia Dorobanțu 

Ora 23:00 - 24:00 Oprea Alexandru, Veronica Dinu


 

Evenimentul se va sfârși cu un spectaculos foc de artificii. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu