Unirea Radomirești are un început greu de campionat, asta dacă punem în balanță așteptările suporterilor, cu rezultatele de până acum. În vară s-au efectuat nu mai puțin de 10 transferuri noi, Cosmin Tecuceanu, golgheterul celor de la Știința Mărunței din sezonul trecut , fiind cel mai cunoscut . Pe teren lucrurile nu au stat așa cum ar fi trebuit. După șase etape Unirea a acumulat doar 6 puncte adunate dintr-un succes și trei egaluri.
Un alt capitol aflat pe minus, este atacul. Ineficacitatea celor doi atacanți, golgheterului Marius Matei căruia i s-a alăturat Tecuceanu, îi surprinde pe cei care îi considerau pe cei doi drept - cel mai bun cuplu de atacanți . Ambii au marcat sezonul trecut în primul eșalon județean, 51 de goluri. Acum, Tecuceanu ( sezonul trecut, 23 de goluri în tricoul celor de a Mărunței) are doar 2 goluri în 6 etape iar Marius Matei doar 3
Sigur, nu este o
situație descurajatoare dacă facem o comparație cu aceiași perioadă a anului
trecut. După primele etape, echipa din Radomirești avea 9 puncte cu mențiunea
că adversare au fost echipe din partea de jos a clasamentului. Sezonul acesta programul
a fost unul destul de dificil. Până
acum, Unirea a înfruntat echipe, precum IRIS Titulescu, Știința Drăgănești,
Academica, Lupii Profa, șamd
Marcatori, Unirea
Radomirești (6 etape) : Mădălin Dudoiu 3, Matei Marius 3, Cosmin Tecuceanu
2, Năuiu, Bogdan Grădinaru
Speranțe de a urca în clasament sunt. Evoluția din
partida de la Profa, programul mai ușor și nu în ultimul rând numărul de jocuri
mai puțin disputate. Unirea Radomirești are de disputat două jocuri în plus
față de unele echipe din partea superioară a clasamentului.
Unirea Radomirești
în partida de la Profa : Meilă – Mihai, Grădinar, David ,G.Matei – Dudoiu, Fierascu, Năuiu, Enache
- Tecuceanu ,M. Matei . A mai intrat,Constantinescu
în min.70. Antrenor Alexandru
Gheorghe
Clasament
1 ACS Lupii Profa 8 8 0 0 52-4 24
.............................................................................................
2 ACS Viitorul Caracal 8 6 1 1 28-7 19
3 ACS Academica Bals 2 7
5 2 0 35-7 17
4 Stiinta Draganesti Olt 7
5 1 1 24- 6 16
5 ACS Viitorul Osica de
Jos 8
5 0 3 27-13 15
6 ACS Oltul Slatioara 7 5 0 2 29-18 15
7 ACS Iris Titulescu 6 4 2 0 19- 6 14
8 ACS Voineasa 7 4 0 3 23-11 12
9 ACS Oltetul Osica 6 2 3 1 15-11 9
10 ACS Unirea Radomiresti 6 1 3 2 10- 9 6
11 ACS Viitorul Rusanesti 7 1 1 5 12-30
4
12 ACS Victoria Dobrun 7
1 1 5 9-29 4
13 ACS Unirea Parscoveni 8 1 0 7 12-36
3
14 AS Vointa Schitu 8 1 0 7 7-38 3
15 CSO FC Olt Scornicesti 7 0 1 6 5-27
1
16 CS Gladius Dobrosloveni 7 0 1 6 5-60
1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu