Pugilistul slătinean Arun Nicu Tudoroiu s-a oprit în semifinalele prestigiosului turneu internațional „Centura de Aur”, desfășurat la Brăila. Sportivul legitimat la CSM Slatina a fost învins la puncte de Ștefan Stavri, într-un meci extrem de echilibrat, încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea adversarului.
Tudoroiu ajunsese în penultimul act al competiției după o evoluție excelentă în sferturile de finală, unde îl învinsese cu 4-1 pe uzbecul Abdulaziz Jurakulov, campion mondial de tineret.
Deși a ratat calificarea în finală la limită, rezultatul confirmă încă o dată valoarea pugilistului slătinean, care continuă să se mențină la un nivel înalt în competițiile internaționale și rămâne unul dintre cei mai promițători boxeri români ai categoriei sale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu