CSM Slatina mizează pe un nou început: 10 transferuri și un nou antrenor pentru sezonul 2026-2027. Luni, 6 iulie, începe stagiul de pregătire centalizată de la Bansko - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

CSM Slatina mizează pe un nou început: 10 transferuri și un nou antrenor pentru sezonul 2026-2027. Luni, 6 iulie, începe stagiul de pregătire centalizată de la Bansko

 



CSM Slatina a fost una dintre cele mai active formații din Liga a II-a în această perioadă de mercato. Deși echipa se află abia la începutul pregătirilor pentru sezonul 2026-2027, conducerea clubului a reușit să realizeze nu mai puțin de zece transferuri (opt jucători noi și două reveniri), semn că se dorește construirea unui lot competitiv încă din această vară. Totodată, banca tehnică are un nou lider, Adrian Dulcea fiind numit antrenor principal înaintea startului noii stagiuni.

 

Schimbările importante din această vară vin după o restructurare amplă a lotului, clubul despărțindu-se de mai mulți jucători pentru a face loc noilor achiziții.

 

Provocarea imediată pentru Adrian Dulcea și staff-ul său va fi omogenizarea echipei. Cu un număr atât de mare de jucători nou-veniți, formarea relațiilor de joc și integrarea fiecărui fotbalist într-un sistem coerent vor necesita timp, răbdare și multe ore de pregătire. Tocmai de aceea, perioada de cantonament și meciurile amicale vor avea un rol esențial în conturarea formulei ideale de echipă.

 

Rămâne de văzut cât de repede vor reuși noii jucători să se adapteze și să formeze un grup unit. Dacă procesul de omogenizare va decurge conform planului, CSM Slatina poate privi cu încredere către noul sezon și își poate propune un parcurs mai bun decât cel din ediția precedentă. Cert este că, prin numărul mare de transferuri și  schimbarea de pe banca tehnică, clubul își dorește un nou început și o echipă capabilă să fie competitivă în Liga a II-a.

 

 

Până la apariția acestui articol, CSM Slatina a jucat două partide de verificare.

 

CSM Slatina – Popești Leordeni 4-1. Pentru CSM au marcat : Pacionel, Maghyari, Stan și Matiș

CSM Slatina – SCM Râmnicu Vâlcea 1-0 . A marcat Matiș .

 

Iată numele numele și câteva date personale jucătorilor legitimați în această vară.

Sursa : facebook CSMSlatina

 

Alexandru Răuță, noul mijlocaș defensiv al CSM Slatina! Născut pe 17 iunie 1992, fotbalist cu experiență în primele eșaloane ale fotbalului românesc, Alexandru Răuță este noul jucător al CSM Slatina. Cu peste 250 de meciuri în carieră, Alexandru a evoluat în Liga 1 pentru Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași, FC Voluntari, Dinamo București și FC Hermannstadt, iar în Liga a II-a a îmbrăcat tricoul formațiilor CS Mioveni, FC Argeș și, cel mai recent, CS Dinamo. Totodată, a bifat și o experiență în străinătate, evoluând pentru Ihud Bnei Shfaram, în liga secundă din Israel.

 

Răzvan Matiş (25 de ani) se alătură echipei CSM Slatina.  Acesta vine de la Ceahlăul Piatra Neamţ şi aduce experiență acumulată în Liga a II-a, cât şi în Liga I, în tricourile unor formații precum FC Argeș, Farul Constanța, Petrolul Ploiești, Chindia Târgoviște sau Gloria Buzău

 

Alexandru Stan. Clubul a ajuns la un acord cu atacantul în vârstă de 20 de ani, Alexandru Stan, care va evolua pentru CSM Slatina începând cu acest sezon. Tânărul atacant are evoluții în Liga I pentru echipe precum FC Rapid București sau Oțelul Galați. Sezonul precedent, acesta a evoluat la Chindia Târgoviște. De asemenea, Alexandru Stan a îmbrăcat tricoul echipei naţionale a României la nivel U19 și U20.

 

Daniel Şerbănică vine să întărească defensiva. Compartimentul defensiv este consolidat prin aducerea fundașului stânga Daniel Şerbănică (29 de ani), jucător cu experiență în primul eșalon al fotbalului românesc.

În ultimele două sezoane a evoluat pentru Unirea Slobozia, iar de-a lungul carierei a mai îmbrăcat tricoul echipelor CS Mioveni și FC Argeș.

 

Ștefan Gheoroae (22 de ani), jucător care în ultimele două sezoane a evoluat pentru CS Afumați, este noul mijlocaș defensiv. Acesta vine să aducă echilibru și consistență în zona mediană a echipei.

Jean-Calvin Mbanga. De asemenea, CSM Slatina a ajuns la un acord cu atacantul central Jean-Calvin Mbanga, născut pe 1 octombrie 2002, la Nisa (Franța), jucător cu dublă cetățenie franceză-cameruneză.

În România, acesta a mai evoluat pentru CS Afumați și CS Dinamo, având totodată experiență internaţională în ligile inferioare din Elveția, Suedia și Portugalia.

 

Alexandru Ureche (20 de ani), jucător format la FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, este noul fundaş central. Cu o tehnică ce îi permite să folosească la fel de bine ambele picioare și cu o excelentă capacitate de construcție, Alexandru Ureche și-a câștigat locul și în loturile naționale de juniori ale României, bifând selecții pentru reprezentativele U18 și U19. Acesta a mai evoluat în liga secundă din Ungaria la Budapesta VSC – Zugló

 

Andreas Mihaiu revine acasă! CSM Slatina își întărește lotul prin revenirea unui jucător care cunoaște foarte bine spiritul și valorile clubului. După o scurtă experiență la CSM Unirea Alba Iulia, Andreas Mihaiu revine în echipa orașului natal.

Fost căpitan al echipei în numeroase partide, mijlocașul în vârstă de 27 de ani aduce experiență în lot, având peste 150 de meciuri disputate în primele eșaloane ale fotbalului românesc. De-a lungul carierei a evoluat pentru cluburi importante precum Dinamo București, FC Buzău și Chindia Târgoviște.

 

Fundașul lateral Robert Riza (27 de ani) revine la CSM Slatina! După ce a îmbrăcat tricoul echipei slătinene în sezonul 2024-2025, Robert Riza este din nou pregătit să lupte pentru culorile clubului

În decursul carierei acesta a mai evoluat pentru echipe precum Metaloglobus București, Concordia Chiajna sau Chindia Târgoviște

 

Yanis Sorescu În vârstă de doar 18 ani, Yanis Sorescu se alătură echipei după perioada petrecută la CS Mioveni și ARO Câmpulung. Un jucător de perspectivă, dornic să confirme și să își pună în valoare calitățile în tricoul alb-albastru

Îi urăm mult succes în tricoul CSM Slatina și cât mai multe reușite alături de echipa noastră!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu