Voința Schitu, transferuri importante în această vară! „Frații Mara”, noul pariu pentru un sezon peste așteptări - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

Voința Schitu, transferuri importante în această vară! „Frații Mara”, noul pariu pentru un sezon peste așteptări

 



 

Voința Schitu se anunță una dintre echipele care pot surprinde în noul sezon! Formația din Schitu a avut o vară extrem de activă pe piața transferurilor și și-a întărit considerabil lotul, semn că obiectivele pentru stagiunea următoare sunt mult mai îndrăznețe.

 

Ultimele achiziții sunt frații Simion Marius și Simion George, cunoscuți în lumea fotbalului drept „Frații Mara”, doi jucători care vin să aducă un plus important echipei.

 

Potrivit paginii de prezentare a echipei, Simion Marius, atacant, este un fotbalist ofensiv, puternic, cu instinct de gol și capacitatea de a pune permanent presiune pe defensivele adverse. Prezența sa în avanposturi poate reprezenta un atu important pentru Voința Schitu. Sezonul trecut Marius Simion a evoluat la Drăgănești, echipă pentru care a marcat 7 goluri

 

La mijlocul terenului, Simion George va încerca să ofere echilibru și consistență. Mijlocaș central muncitor și tehnic, acesta poate contribui atât la recuperare, cât și la construcția jocului. Sezonul trecut a fost coleg cu fratele său, Marius și a reușit să marcheze de trei ori

 

Doi frați, aceeași pasiune și, de acum, același tricou. Simion Marius și Simion George vin la Schitu cu dorința de a pune umărul la un sezon cât mai bun.

 

Iar după campania de transferuri din această vară, este tot mai clar că Voința Schitu nu mai vrea să fie o simplă participantă în competiție. Lotul întărit și investițiile făcute dau motive de optimism, iar echipa are toate șansele să-și depășească poziția din sezoanele precedente.

 

Schitu își schimbă strategia, își întărește echipa și privește cu mai multă încredere spre noul sezon. Rămâne de văzut cât de repede se vor omogeniza noile achiziții, însă pe hârtie, Voința Schitu arată deja mult mai puternic.


Au mai fost legitimați  la Voința Schitu : Gabriel Moruș (fundaș central), Andrei Stoica (mijlocaș), Stelian Drăgănescu (fundaș central), Mădălin Bucur (mijlocaș), Ștefan Dogaru (portar).


In prima etapă, Voința Schitu va primii vizita echipei IRIS Titulescu.

Iată programul complet al primei etape.

 

 Etapa 1 / Sâmbătă, 29 August 2026, 11:00

 

CSO FC Olt Scornicesti - Sta

ACS Unirea Parscoveni - ACS Lupii Profa 

ACS Oltul Slatioara - ACS Viitorul Osica de Jos

ACS Oltetul Osica - ACS Viitorul Caracal 

CSO Petrolul Potcoava - ACS Viitorul Rusanesti  

AS Vointa Schitu - ACS Iris Titulescu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu