FC Olt cu Gheorghe Constantin şi Nicolae Ivan pe bancă, are
un parcurs care aminteşte de perioada în care echipa era antrenată de Florin
Halagian. Echipa din Scorniceşti încheie
prima parte a sezonului pe locul trei după Steaua şi Dinamo.
La final echipa se va clasa pe locul 7,
cel mai bun loc de la despărţirea de Halagian, la trei puncte de Victoria
Bucureşti ocupanta locului 3, loc de
Cupa UEFA. Fosta mare glorie stelistă, Gheorghe Constantin supranumit “
Profesorul” a avut o contribuţie majoră şi
în ceeace priveşte alcătuirea cuplului de fundaşi Minea - Mihali. Cei
doi au format un redutabil cuplu de
fundaşi centrali aproape trei sezoane.
“Eu am semnat cu FC Olt în 1983.
Constantin Deliu, care ocupa funcţia de preşedinte al clubului în perioada
respectivă, a venit la mine acasă la Borşa trimis de Florin Halagian special ca
să semnez cu FC Olt. La Scorniceşti am ajuns un an mai târziu, fiind junior a
trebuit să mai joc un an la Luceafărul” povesteşte Gică Mihali.
Impactul cu Oltul a
fost pentru internaţionalul de juniori mai greu decât se anticipa.
„Când m-am
prezentat la echipă, antrenorul Halagian, cel care mă vroia, plecase la Steaua.
În primul an am apărut foarte rar, în centrul apărării jucau Căţoi- Cervenschi
nu aveam nici o şansă. Eram folosit, ba fundaş stânga, ba mijlocaş nu-mi găseam
locul, salvarea a venit de la antrenorul
Gheorghe Constantin care m-a folosit pe postul care m-a consacrat” continuă
Mihali.
În primăvara lui 1987, la trei ani de la
legitimare la F C Olt, Gică Mihali era
titular în centrul apărări alături de Gică Popescu în preliminariile
Campionatului European de tineret .Grupă cu Spania, Austria şi Albania.
Meciurile cu Dinamo, aşteptate ca pâinea caldă.
Fostul internaţional de tineret Gheorghe Mihali s-a
născut la 9 decembrie 1965 şi a început fotbalul în oraşul natal Borşa la Minerul Baia Borşa.
In Divizia A a
debutat la 29 septembrie 1984 în partida FC Olt – FC Argeş 1-0. A îmbrăcat tricoul lui FC Olt de 140 de
ori timp de cinci sezoane şi jumătate.
Partidele cele mai aşteptate, nu numai de suporteri chiar şi de jucători erau
cele cu Dinamo.
“I-am bătut aproape de fiecare dată, eram plătiţi suplimentar cu mult peste ce
primeam de obicei. La ultimul meci cu Dinamo, seara, am fost chemaţi sus la
cramă şi am primit câte 14 000 de lei. Am rămas legat sufleteşte de zona respectivă,
în perioada petrecută la Scorniceşti
m-am căsătorit, soţia mea este dintr-o localiate aflată la 40 de kilometri de
Scorniceşti. Din punctul meu de vedere,
Emil Bărbulescu era cel care se străduia să ne satisfacă toate dorinţele, am
fost febleţea lui, îi plăcea că mă luptam pentru fiecare balon ”
povesteşte fostul
fundaş.
Ultimul erou al echipei F
C Olt !
Gheorghe Mihali este
considerat unul dintre cei mai
reprezentativi jucători pentru
echipa din Scorniceşti şi a rămas în
memoria suporterilor datorită evoluţiilor sale dar şi de la conflictul din ultima
partidă din decembrie 1989. A fost primul care a încercat să ţină piept
furiei steliste.
“ A fost tensiune încă de la început, meciul
trebuia să se termine egal dar au refuzat, faultul din minutul 80 a fost
scânteia care adeclanşat tot balamucul”
povesteşte Gică Mihali“ La vestiare făceau pe victimile, au scos camera de filmat şi îl
filmau pe Lăcătuş din toate unghiurile, s-au gândit probabil la probe
pentru o eventuală convocare la comisia de disciplină. Cred că a venit
ordin de sus ca lucrurile să se potolească imediat. Nimeni n-a mai zis nimic, am plecat de la
vestiar fără nici o problemă, socrul meu
mă aştepta în spatele tribunei. Am rămas prieten cu Marius, chiar ne amuzăm
când ne amintim “
rememorează Mihali.
După desfinţarea
echipei, Mihali a mai jucat la Inter
Sibiu, Dinamo Bucureşti unde cucereşte titlul de Campion Naţional şi în campionatul Franţei. Internaţional A, a
făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1994 şi la
Campionatul European din Anglia 1996. Are 31 de selecţii în tricoul primei
reprezentative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu