Regulamentul pentru barajul de promovare în Liga 3, ediţia 2020-2021, a fost aprobat. Când are loc tragerea la sorţi şi când se vor desfăşura meciurile tur/retur
În ultima şedinţă din acest an a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, susţinută pe 17 decembrie 2019, membrii acestuia au aprobat ”Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, sezonul competiţional 2020/2021”.
Şi în noul sezon al Ligii 3 vor promova, ca de obicei, 21 dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de AJF/AMFB. Acestea sunt repartizate deja în şapte regiuni, iar stabilirea meciurilor se face prin tragere la sorţi, evenimentul urmând să aibă loc în luna februarie 2020. În sezonul trecut, tragerea la sorţi a avut loc pe 15 februarie 2019.
Jocurile rezultate se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, tur - retur, pe terenul fiecărei echipe. Pentru promovarea în Liga 3, datele de disputare a meciurilor de baraj sunt: 13 iunie 2020, ora 18:00 (turul) şi 20 iunie 2020, ora 17:30 (returul).
Campioanele trebuie să prezinte actele la FRF, că îndeplinesc condiţiile de participare la baraj, până pe 8 iunie
La jocurile de baraj au dreptul să participe numai echipele aparţinând structurilor sportive cu personalitate juridică. Până la data de 15 ianuarie 2020, fiecare asociaţie judeţeană, respectiv AMFB are obligaţia de a trimite, la Departamentul Competiţii al FRF, un tabel cu cluburile/asociaţiile sportive participante la campionatul Ligii 4, ediţia 2019-2020. Apoi, până la data de 8 iunie 2020, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă (CIS-ul) al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.
Dreptul de participare la jocul de baraj îl deţine structura sportivă clasată la finalul campionatului Ligii a 4-a pe locul 1 în fiecare judeţ sau în Municipiul Bucureşti. În situaţia în care structura sportivă respectivă nu îndeplineşte condiţiile de participare la jocurile de baraj (nu deţine personalitate juridică şi/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplineşte condiţiile de participare, să fie declarată câştigătoare, deci promovată în Liga 3.
Şapte regiuni, trei meciuri de baraj pe regiune
Stabilirea jocurilor de baraj va fi făcută prin tragere la sorţi în conformitate cu împărţirea celor 42 de asociaţii din ţară în şapte regiuni administrative. Din fiecare regiune vor rezulta câte trei dueluri, urmând ca prima echipă extrasă din urnă pentru fiecare joc de baraj să fie cea organizatoare a partidei tur. Returul se desfăşoară pe terenul celeilalte echipe extrase.
Iată cele şapte regiuni:
Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui;
Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj;
Regiunea 3, Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu;
Regiunea 4, Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi;
Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa;
Regiunea 6, Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova;
Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea.
Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj;
Regiunea 3, Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu;
Regiunea 4, Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi;
Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa;
Regiunea 6, Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova;
Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea.
Sursa : Liga 2 Prosport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu