Etapa intermediară se întinde pe două zile. Marți, se vor
disputa partidele din cadrul etapei cu nr 7 din play-off iar miercuri cele din
play-out. Cea mai interesantă partidă se va juca la Râmnicu Vâlcea
unde echipa locală, SCM, va primi vizita
echipei Vedița Colonești, performera etapei trecute.
Echipa antrenată de Mircea Stan, ocupă locul doi în
clasament, loc de baraj , după succesul
categoric obținut la Turnu Măgurele. Cele două echipe, care își dispută locul
secund, se vor întâlni în ultima etapă la Colonești. Pentru a muta
deznodământul până în ultima etapă,
Vedița Colonești trebuie să nu piardă la Vâlcea. In schimb, gazdele își pot
asigura matematic locul unu, dacă înving astăzi, deși va fi greu pentru că au câteva absențe în lot.
Vedița Colonești nu are probleme de lot, are un moral bun după ultimul rezultat
și nu concepe alt rezultat decât victoria.
”Mergem să batem la Vâlcea. Am vorbit cu băieții ieri la antrenament, sunt hotărâți să câștige. Personal, m-am străduit să le asigur toate condițiile, financiar sunt la zi. Suplimentar, pentru meciurile decisive au premii speciale. Meciul de astăzi este unul decisiv. În ultima etapă din play-off jucăm în fața suporterilor cu Cetatea Turnu Măgurele și vrem să sărbătorim împreună calificarea la barajul de promovare” ne-a declarat primarul Nicolae Stan.
Program play – off
Marți 7 mai 2024 18:00
CSM Cetatea Turnu Măgurele - ACS Viitorul Dăeşti
SCM Râmnicu Vâlcea -
ACS Vediţa Coloneşti
Clasament play-off
1.SCM Râmnicu Vâlcea 6 4 2 0 13-4 49
2.ACS Vediţa Coloneşti 6 3 2 1 12-6 44
...........................................................................................................
3. Cetatea Turnu Măgurele 6 1 3 2 5-9 43
4.ACS Viitorul Dăeşti 6 0 1 5 2-13 33
Etapa 8 / 11 mai,
18:00
ACS Viitorul Dăeşti
- ACS Vediţa Coloneşti
CSM Cetatea Turnu Măgurele - SCM
Râmnicu Vâlcea
Etapa 9 / 18 mai,
18:00
SCM Râmnicu Vâlcea
- ACS Viitorul Dăeşti
ACS Vediţa Coloneşti -
CSM Cetatea Turnu Măgurele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu