A murit Viorel Smarandache . - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

A murit Viorel Smarandache .

Viorel Firu Smarandache, fost sfert-finalist al Cupei Cupelor cu Steaua, a decedat sâmbătă la vârsta de 65 de ani.
Viorel  Smarandache  a făcut parte din echipa roș-albastră în prima parte a anilor ’70, când a ajuns în sferturile de finală ale Cupei Cupelor în sezonul 1971-1972. În acel sezon Steaua a eliminat în optimi pe FC Barcelona cu victorii în ambele manșe. A fost 1-0 pe Nou Camp și 2-1 pe Ghencea. În sferturi însă “militarii”, antrenați de Valentin Stănescu au dat peste Bayern Munchen, o echipă care dădea jumătate din titularii naționalei Germaniei, care avea să devină campioană mondială peste 2 ani, în 1974.

Echipa Stelei din 1972, care învingea Barcelona lui Johan Cruijff, pe Camp Nou, prin golul lui Viorel Năstase.
Coman - Lajos Sătmăreanu,  Smarandache,  Negrea, Cristache -  Naom,  Vigu, Dumitru Dumitriu,  Pantea - Iordănescu,  Năstase 
Mai mult, a jucat în celebrul meci cu OFK Belgrad din 1974, primul de pe arena Ghencea, demolată între timp. A făcut pereche, în centrul apărării, cu Ștefan Sameș. 
Născut la Coşovenii de Sus, juduţul Dolj, pe 2 iulie 1953, Smarandache a debutat la Universitatea Craiova, pentru care a jucat 11 meciuri în primul său sezon la seniori. După alţi 5 ani la Steaua, fundaşul s-a transferat la Olimpia Satu Mare.
A promovat în Divizia A, apoi a ajuns şi în finala Cupei României, pierdută de sătmăreni în faţa Universităţii Craiova (1-3). Smarandache a fost integralist în finală.

Firu Smarandache a fost căsătorit cu un nume de răsunet al sportului românesc, scrimera Aniuţa Alexandrov, care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Doamna  Smarandache a murit în urmă cu şase ani, la vârsta de 62 de ani.
Cariera și-a încheiat-o după ce a mai trecut pe la Gloria Buzău și, în final, la Electroputere Craiova, unde a mai reușit o promovare în liga secundă. 
Are o singura selectie la echipa nationala, 190 de meciuri si 11 goluri in Liga 1, iar pentru Steaua Bucuresti a bifat 3 goluri in 106  prezente.

Ultima formatie la care a evoluat a fost Electroputere Craiova.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu