Pentru a împăca şi capra şi varza, forul organizator va mari numărul echipelor de la 15 la 18 în cele 5 serii ale ligii a III a. În cazul în care o echipa câștigătoare de baraj renunță sau nu îndeplinește condițiile de participare, va promova echipa care inițial pierduse lupta pentru promovare, criteriu neacceptat până acum.
Cum va arăta viitorul sezon de L 3
1 Liga 3 sezonul 2020/2021 va fi astfel configurată în 5 serii de
câte 18 echipe, prin completarea cu 3 formații
retrogradate din Liga 2 (două formații s-au
retras deja pe parcursul sezonului din această competiție).
2 Prin excepție de la prevederile art. 18 alin 1 lit.
a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu
cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la
barajul de promovare în Liga 3.
3 În situația în care există mai mult de 7 locuri
vacante în Liga 3, locurile vacante rămase ulterior aplicării criteriului de
mai sus vor fi completate în ordine, în conformitate cu prevederile art. 19.9
din ROAF, iar dacă și ulterior aplicării prevederilor
din ROAF rămân locuri vacante, acestea vor fi ocupate prin aplicarea în
continuare a dispozițiilor din prezenta decizie, respectiv cu
echipele situate pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de
promovare în Liga 3.
4 Dacă o echipă situată pe locul 1 într-o mini-grupă în urma
barajului de promovare în Liga 3 nu se înscrie în competiție,
nu îndeplinește condițiile de
participare sau se retrage înainte de începerea competiției
Liga 3 sezonul 2020/2021, locul vacant astfel apărut va fi completat cu
echipa situată pe locul 2 în mini-grupa respectivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu