Nicolae Gagiu, omul din spatele performanţei !

 

In primul an  al lui Florin Halagian  la echipa de pe malul râului Plapcea se înregistrează şi cea mai bună  performanţă  din  scurta istorie a echipei, locul 4 în ediţia 1981-1982, când pierde locul de cupa UEFA la golaveraj în dauna echipei Corvinul Hunedoara,  performanţă  obţinută  pe vechiul stadion „Viitorul"  într-o formulă  pe care chiar şi marile cluburi bucureştene şi-ar fi dorit-o.

Numirea lui  Halagian la Scorniceşti schimbă din temelii clubul.  La cererea expresă a antrenorului piteştean,  localnicii s-au  străduit să creeze toate condiţiile pentru performanţă şi  în  scurt timp  la stadion au  apărut, o sală de masaj, bazin, saună ş.a.m.d. Un rol însemnat  la rezultatele  echipei  l-a  avut şi staff-ul medical . Odată cu  Halagian  la  FC Olt  au sosit şi doi  dintre cei mai experimentaţi  oameni  în medicina sportivă, este vorba despre, doctorul  Paul Tomescu şi masorul,  asistent  Nicolae Gagiu .

Campioni cu  FC Argeş   în 1979, Paul Tomescu şi Nicolae Gagiu  au  asigurat partea medicală şi la diferite loturi naţionale .Au  colaborat  cu  sportivi  care au scris istorie în fotbalul românesc,  Dobrin, Radu II, Şoarece, Eftimie, Balaci, Crişan şamd. Împreună, au alcătuit  printre cel mai longeviv staff  medical din  fotbalul românesc. Iată ce  povesteşte  Nicolae Gagiu  despre venirea sa la Scorniceşti.

 

“ Am  fost neîncrezător prima dată şi am  vrut să-l  refuz  pe antrenorul  Halagian  mai ales că  la Scorniceşti am fost detaşat fără să fiu întrebat. Ce facem domnule, plecăm de la oraş la ţară ? ”   îi reproşa  Gagiu  profesorului Halagian.  “Ai încredere în mine, eu de câte ori  am plecat, am plecat  de  la bine la mai bine.”  îi răspundea acesta în vara anului 1981. “Mare dreptate a avut, perioada petrecută la Scorniceşti a fost benefică din toate punctele de vedere. A fost totuşi o perioadă frumoasă. Aveam şi un salariu bun.  De asemenea, fostul atlet îşi aminteşte când se ducea cu echipa în străinătate şi venea cu tot felul de lucruri. “De fiecare dată, luam şi câte un video. Era la modă. Noi aveam aprobare de la partid să ne cumpărăm şi aparatură de ultimă generaţie, aşa că nimeni nu zicea nimic când o vedea între bagaje”, a precizat Gagiu.

Cei  doi vor merge pe drumuri separate după ce Halagian a plecat la Steaua.

 In 1984, Gagiu  nu a reuşit să-i  urmeze pe Halagian şi Dinuţ la Steaua pentru că cei de la Scorniceşti nu i-au dat drumul. “Am fost la generalul  Olteanu  şi tot degeaba. “Nu vreau să stricăm relaţiile cu cei din Scornicesti, trebuie să  vă rezolvaţi singur problemele cu cartea de muncă şi sunteţi binevenit” l-a sfătui şeful clubului bucureştean. In cele din urmă rămânerea la FC Olt s-a dovedit mai inspirată, cei doi antrenori au fost demişi după doar două luni în timp ce Nicolae Gagiu a rămas lângă echipa  FC Olt,  până în ianuarie 1990,  adică 9 ani.

 

Gagiu a fost vicecampion naţional la volei, campion naţional şi balcanic la atletism, antrenor la CSM Piteşti, având şi calificarea de cultură fizică medicală, cum era pe vremuri, adică gimnastică – recuperare, a fost solicitat în 1978 de Florin Halagian şi de Nicolae Dobrin să vină ca asistent medical şi maseur, pentru recuperare, la FC Argeş, unde a lucrat peste 30 de ani. În cei 30 de ani petrecuţi la FC Argeş, Gagiu a schimbat vreo 60 de antrenori. Cel mai valoros dintre ei i s-a părut a fi Florin Halagian. “Un om serios, foarte orgolios. Când promitea ceva, era vorbă. Mă mai certa şi pe mine. Ce zicea, când nu mergea câte ceva, stai să-l cert şi pe ăsta”, şi-a amintit maseurul.

 Cele mai multe cuvinte de laudă le are, însă, Gagiu despre Nicolae Dobrin, “prinţul din Trivale”: “Dobrin nu a jignit niciodată în viaţa lui. Şi mai e ceva: lumea zice că era beţiv, dar eu nu l-am văzut niciodată beat. Şi am stat atâţia ani lângă el”.

De asemenea, în 1972, Gagiu a avut privilegiul să poarte în judeţul Argeş flacăra olimpică ce se ducea de la Atena la München.

“Am fost vreo 10 inşi care am purtat torţa olimpică prin judeţul nostru. Venea de la Atena şi se ducea spre München. Nu o ţinea oricine. Trebuia să fii sportiv de performanţă. Iar eu eram în vână atunci. Fiecare dintre cei care au alergat cu flacăra s-a ales cu torţa ce a purtat-o. Eu de atunci am ţinut-o într- o cutie. Ce amintiri frumoase”, ni s-a destăinuit Nicolae Gagiu.

 

”Când eram la FC Olt unui jucător i s-a făcut rău pe teren şi a fost la un pas să-şi înghită limba. Poate că îşi aminteşte şi o poate confirma. Vreau să vă mai spun un lucru foarte important: antrenorul Florin Halagian cu care am lucrat foarte mulţi ani, nu începea antrenamentul dacă  nu erau prezenţi doctorii, maseorii şi Salvarea. El făcea acest lucru de acum 35-40 de ani, şi este obligatoriu de foarte mult timp.

A fost fizioterapeutul celebrei echipe de handbal, Viborg 

La echipa daneză Viborg, jucau în perioada respectivă și câteva handbaliste românce, Cristina Vărzaru, Carmen Amariei care erau elevele ficei sale, unde le preda daneza. ” Acum locuiesc în Danemarca , în România merg în vizită, odată pe an, la Pitești. Aici am avut onoare să lucrez pentru celebra echipă de handbal, Viborg și pentru național Danemarcei, totul în urma unei unei fericite coincidențe. Am mers la școală la fata mea și acolo erau și 3-4 fete românce care jucau pentru echipa daneză, Vărzaru, Amariei și nu mai știu cine. Mă cunoșteau de la naționala României unde eram solicitat frecvent. La recomandarea lor am fost cooptat în stafful medical la echipa de handbal, după care, tot la recomandarea danezelor, de data asta, am ajutat și echipa națională. Dacă urmăreați cu atenție meciul, Danemarca - România mă vedeați pe bancă”, continuă Nicolae Gagiu.

 

"Era o zi de sarbatoare - își aminteste fostul maseur, Nicolae Gagiu. Eram cu nepotul meu în parcul de distracții. La un moment dat se aud strigăte, țipete, lume strânsă lângă  trenulețul suspendat. Curios, am mers să văd ce s-a întâmplat. Un adolescent căzuze din trenuleț și-și înghițise limba. Asta-i moarte curată, dacă nu reușești să i-o scoți imediat. I-am scos limba afară vre-o zece minute, până a dat semne că-și revine. Că dacă o lași afară o înghite din nou, se sufocă și moare. Două luni mai târziu, în timpul unui meci de handbal, m-am confruntat cu aceiași situație și am salvat o sportivă. Crainicul sălii mi-a mulțumit și a reamintit celor prezenți că în urmă cu ceva timp am salvat viața unui tânăr în parcul de distracții. Pot să spun că mi s-a schimbat viața. În sală erau prezente și câteva rude ale adolescentului respectiv care i-au comunicat imediat tatălui băiatului. M-a căutat la club și atunci am aflat că este proprietarul celui mai mare parc de eoliene și unul dintre cei mai bogați oameni din Danemarca. Nu știa cu ce să mă răsplătească, a venit și acasă la mine, insista să-mi ofere ceva  pentru gestul meu. Fără să-i cer ceva anume a văzut că tocmai ne mutasem și a insistat să-mi utileze toată casa . A doua zi erau mașinile la mine la poartă cu mobilă scumpă și cu electrocasnice de la cele mai renumite firme.