Afectată şi cu moralul la pământ, după
înfrângerea din barajul de promovare, Vediţa Coloneşti încearcă să revină la o
stare de spirit care să-i permită o evoluţie demnă de o campioană judeţeană în
ultimul joc al sezonului, finala Cupei României.
Echipa din Coloneşti se reuneşte miercuri sub comanda lui Marius Radu pentru primul antrenament după eşecul de
sâmbătă. Vineri, deasemenea va fi un
ultimă antrenament înaintea finalei.
Duminică, 1 iulie 2018 pe stadionul 1 Mai va avea
loc ultimul act al Cupei României. Vediţa Coloneşti întâlnește revelația primăverii, C S M Slatina. Fără îndoială,
câştigarea Cupei este un obiectiv ce poate fi îndeplinit, chiar dacă adversarul
este unul cu cel mai bun coeficient, ţinând cont de numărul mare de goluri, 87, reuşite in 12 partide, o medie de peste 7
goluri pe meci.
Pe plan judeţean,
echipa din Coloneşti a avut un sezon reuşit, a dominat competiţia la care a
participat, a practicat un fotbal frumos apreciat de toată lumea, aşa că, chiar
dacă a pierdut ambele manşe ale barajului, cucerirea eventului, statistic
vorbind, poate pune numele Vediţa pentru totdeauna, pe
locurile fruntaşe ale fotbalului judeţean.
Este de datoria jucătorilor în primul rând, să se regrupeze
şi să câștige finala, ca în cele din să urmă ridice trofeul deasupra capului, pe cel
mai mare stadion al judeţului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu