Voturi cu orice preţ. O nouă posibilă colegă de serie pentru Vediţa şi Petrolul. - Arena Olteana

Latest

Singurul ziar de sport din Olt

Pagina microbistilor
Aici gasesti istoria fotbalului din acesta zona

Voturi cu orice preţ. O nouă posibilă colegă de serie pentru Vediţa şi Petrolul.

Râmnicu Vâlcea ar putea avea o nouă echipă de fotbal la nivel național, după o pauză de trei ani, de la dispariția C S M Râmnicu Vâlcea. 
Actualul club susținut de autoritățile locale, SCM Râmnicu Vâlcea, a solicitat Federației Române de Fotbal un loc în noua ediție a Ligii 3, 2020/2021, deoarece avea acest drept, având în vedere că a avut echipă în Liga Elitelor.

Primarul Mircia  Gutău candidează pentru un nou mandat și are ca proiect în programul electoral înființarea unei echipe de fotbal de seniori. Astfel, edilul-șef din Râmnicu Vâlcea a decis reînființarea echipei de seniori, cu obiectiv clar ca aceasta să joace, dacă se poate, încă din acest an la Liga a 3-a. În cazul în care solicitarea clubului nu va fi aprobată, echipa de seniori va fi înscrisă la Liga a 4-a și va avea ca obiectiv promovarea la Liga 3.


Râmnicu Vâlcea a rămas fără echipă de fotbal de seniori în 2017, când C S M, echipă care avea ca acționar majoritar firma Damila, s-a retras din Liga a 2-a în pauza de iarnă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu